Proverbia que dicuntur

super natura feminarum

fol. 106v

______________________________________________________________________________

103.

NUi omo sauio lassa     bon figo per reu pero;

A lo mançar par dolce,     a lo glotir e fiero.

Quando l'om cre a femena,     no a lo sen entero;

Spesora li fai creere     qe Piero sea Gualtero.

104.

CAualo q'e trauerso     e de malueço plen este,

Cui l'a, tiegnal' en stala,     nol caualqe per feste;

Mai façane saumero,     quando mestier li este,

Qe traga la coprea     de stala en le foreste.

105.

[. . . .]na     que tiegna plui d'un druto

[. . . .]n     dapoi qe nd'e aueçuto

[. . . .]     quand el este aseduto

[. . . .]ura     q'el est amor perduto.

106.

LI porci no poi tolere     de la soa noritura,

Ne la gata, saçatelo,     q'e fuira per natura.

Quand l'om cre de la lana     trar seda neta e pura,

Perde la soa oura     et en darno lauora.

107.

FEmena del so ueço     no la poi unca trare

Ça per manace dicerli     ne dolce ne amare.

Qual or uol, rid e plançe,     tante uolte sa fare.

Cui plui le ama e seruele,     plui lo brama enganare.

108.

LA bolpe fai asai boqe     a la tana o conuersa,

L'un' ampla, l'autra streta,     çascuna fai deuersa;

E quando lo can caçala     el caçaor l'apresa,

Per una entra, per l'autra esse,     cosí scanpa de presa.