Proverbia que dicuntur

super natura feminarum

fol. 105v

______________________________________________________________________________

91.

SAçate, sta beleça     non e miga certana,

Ni an questa tentura     ça no resembla grana;

Anz este una color     bruta, orda e uilana

Altresi comel drapo     qe no e de çentil lana.

92.

QUel de parlar d'amore     qe ben sa ço qe monta.

Unca n'audí parlare     de persona si conta,

S'el'amá per amor,     si como l'orden conta,

Cal cauo a la fin     no nd' aues qualqe onta.

93.

AMor enbastardito,     qe li omini afola!

Enfin tant con li done,     si te 'braça et acola;

Ma s'ela po sauere     qe no as qe te tola,

Lo to amor no presia     ualer una ceuola.

94.

QUesto no e amore     a lo meu esiente,

Qe per auer acatase     e per auer somente.

Encontra drueria     no de nui om ualente

Auer fe ne sperança     ne ferm cor de niente.

95.

E dieu, com mal seruir     fa l'om a la persona

Qe çamai no lo ama,     se no quando li dona.

Se li auese donado     quel del re de'Ragona,

Lo cre[e] auer seruio     per un' ora comuna.

96.

TAnt aio speronato     qe a salt son uenuto.

Non digano le femene,     peró q'eu son canuto:

No uale le toi arme     per falsar nostro scuto;

Peró ne di tu male;     nula te uol per druto.