Proverbia que dicuntur

super natura feminarum

fol. 99v

______________________________________________________________________________

19.

MOlto tiegno per fole,     cui d'amar s'entromete.

Asai ueço de quili     qe per amar caz en dite;

Ele prend sença rendere     e li musardi abate.

Peró tiengno per fole,     qi en lero se mete.

20.

D'una causa, saçatelo,     molto me meraueio,

Onde lo çorno pensome     e la noite m'esueio,

Como po omo credere     asdito ni conseio

De femena qe 'ntençese     de blanc e de uermeio.

21.

L'amore de la femena     si e causa comuna;

Quand l'omo lo cor metende     no nde po andar senz'una.

Lasaile d'amar, faite     bel semblant a çascuna;

C'autresi e ueçaa     la blanca con la bruna.

22.

EL mondo non e causa     si forte ne si greue

Ne qe se troue scrita     en libro ni en brieue,

S'ela plas a la femena,     ke a l'omo no sea leue.

Piu son plene de rei arte     qe le alpe de neue.

23.

EN prima començaa     Eua enganá Adamo,

Come fe a Salamon     la muier sot un ramo;

Elena cun Paris     sen fuçi al re Priamo;

Quel qe fe al re Carlo,     audito n'ai lo clamo.

24.

AUdisti de Sansone,     cura el fo ençegnao:

La moier en dormando     le crene li taiao,

Qe li daua la força,     com en scrito trouato l'aio;

Trail[o] a li Filistei,     et illi l'a orbao.